Nici praful nu mişca în casa aceea. O ştiam prea bine. Două aprige feline îi păzeau gândul de sine. Aşezaţi peste cărţi precum doi sfincşi, moţăiau doi râşi polari. Golul însuşi locuia acolo... aştepta întoarcerea unui faraon fără de nume. Argaţii lui nu erau acum decât vechi - sterile bibelouri. Piticii izgoniţi din bucătărie - nici o mirodenie, nici o promisiune de festin ... nici foame, nici preaplin. Totul în jur e prea-curat de neatins. Încremenită şi privirea ei şi pasărea ce doarme adânc. Pielea-i roz incandescentă ascunde vulcanice porniri ce nu-şi lasă porţi. Nimic nu intră nici nu iese din deşertica-i perfecţiune. O frumuseţe de cavou domnea aici.
Dragonii ghiduşi i se aşezau la picioare. Fioroşi ca-n basme, deveneau blânzi la al ei pas. Când mă privea, sufletul îmi devenea de sticlă. Vitralii din flori de focuri răcoroase creşteau pe o pajişte din Praga. Zărea în mine geometria pură a existenţei. M-a recunoscut pe loc, ca dintr-un vis nebun am tresărit. Ne amestecam în sfere, dor, ne-dor, picături de rouă ce dansează. Copil făr' de pieire săltam lângă pomul curgător! Locuia peste tot; nici neprielnic loc, nu părea altfel decât acasă. Răspândit în patru vânturi, rotit cu valul, scuturat, de mine parcă am uitat. Ce vis să aleg, ce-i nevăzut?! Nesfârşite culori, parfumuri de fiori ...!
