Să uit cine eram ieri ca să-mi amintesc în braţele tale cine sunt Acum!
Să găsesc 'misterul' şi să-l pierd din nou ... să distilez licori din aroma buzelor tale: parfumuri rare neînţelese.
Să mă subţiez pe sub pânzele pastelate ale dimineţilor înviorând glezna ta ce presimte apropierea primăverii noastre.
Să văd pajişti înflorite de sub pielea ta când cad stele în miezul zilei
Să descopăr insula fericirii în oceanul gândurilor tale abia ivite...
Să învingem moartea cu un singur dans !
Coarnele mele de invizibil cerb sunt văzute de acei 'idioţi' fericiţi ce-şi poartă naivitatea precum o haină pătrunzând astfel 'taina' lumii ... Şi totuşi de câte ori cineva mă recunoaşte îmi vine să fug, să mă ascund, să aştern păduri de glas şi de naraţiuni înceţoşate doar ca să ascult liniştea. Nu! vă rog nu mă mai chemaţi în marele basm făurit pentru oamenii-copii.
Cei fără de vârstă cunosc deja deznodământul !
Hai mai bine să ascultăm susurul izvoarelor, freamătul codrului ...
