Falsele odăjdii
     Să le desfac,
     Pe-ale trupului
     Să le împrăştii
  Căci liber este sufletul
     Mai liber decât libertatea
  Sufletul e zbor: al zborului zbor,

     Mai lin, mai înalt ... mai deplin !

Nagual out of Mitote

       Văzând legătura dintre lumea reală şi tărâmul viselor, Nagual simţi pentru o clipă străfulgerarea nebuniei ! Cele două lumi se transformaseră în două fiare ce se luptă cu îndârjire. El era acum martorul neputiincios al acestei lupte - chiar pe câmpia propriului suflet - simţea că îl cuprinde disperarea... Vărtejurile năvalnice ale acestor creaturi îl încremeneau de spaimă, apoi deznădejde şi neputiinţă. Se simţea izbit înafara oricărei realităţi, de parcă era ... prins in chip fatal în cuşca unor tigrii  fioroşi.
        Cu mintea zguduită de aceste forţe covârşitoare ce-i invadaseră spaţiul interior încercă să rostească o rugăciune dar memoria părea la rândul ei că se dezmembrează, ... asemeni unei cutii cu piese de puzzle răvăşite pretutindeni. Scrâşni dinţii fără să realizeze. Parcă întreg corpul participa la această agonie. Singurul cuvânt pe care reuşi să-l rostească a fost: "Mamaa!"  Odată ce reuşi să-l pronunţe în acel vacarm, începu să-l repete cu puterea unei mantre. Fără să bage imediat de seamă,  zgomotele bătăliei deveniră treptat muzică tumultoasă  - iar bestiile care se băteau mai devreme puteau fi văzute mai clar ca fiind de fapt: două păsări foarte frumoase înconjurate de nori, apoi treptat, viziunea lăuntrică îi scoase la iveală: doi balerini incredibil de ageri îmbrăcaţi cu pânze multicolore... 
             Ei se roteau la viteze extraordinare, iar atunci când credeai că au să se izbească, abia se atingeau - parcă asistai la mângâierile celui mai suav vânt de primăvară !
    Chipurile lor abia puteau fi zărite dar trimiteau prin tot spaţiul infinit jerbe de lumină melopeeică. Apropierea supranaturală a dansatorilor ce nu-şi trădau sexele întrecea orice spectacol pământesc. Reuşind să-i vadă mai clar Nagual zări mai întâi pe Dansatorul Nopţii: acesta avea o mantie de culoarea albastru închis cu stele din lapis lazuli, panglici cu sclipiri de argintiu-sidef , părul alb de scoică lunară, şi încălţările de culoarea cireşului copt!  Dansatorul Zilei avea o mantie portocalie precum soarele lui cuptor când se lasă peste văi; pânze galbene, mânuşi ca focul iar în picioare purta cizme azurii precum cerul cel mai pur !
      ...   Toate aceste culori se amestecau perpetuu prin întregul spaţiu prin care aceşti acrobaţi se roteau în fel şi chip ignorând parcă legea gravitaţiei. Nagual la rândul său trecu de la nedumerirea şi deznădejdea începutului la bucuria ireală - ecstatică a prezentului. Se simţea ales să asiste la facerea si prefacerea perpetuuă a lumilor.
Era privitor la Dansul Armoniei ! Brusc a înţeles tot ce se petrecuse de fapt cu el
  

      

Misterium Tremenudum & Genius Loci

Naturae Abscondita

        Ochiul lăuntric zvâcnind îşi făurea o grădină printre mişcările stelelor dorinţe...

        Aprinzând făclia-întrebare, lăsa zorii să o stinga cu tăcerea cerului despicat.  

 

   

Imnul Trubadurilor Ratacitori

            Companion al meu, fie că dormi, veghezi au visezi, trezește-te ... !

        Ridică-te încet căci zăresc steaua dimineții ridicându-și raza !

        Companion al meu, frate-n toate cele cu care pâinea o împart, dar si primejdia întunecimilor mortii !

        Se aude cântecul suav al păsarilor  încântătoare

    Dulce prieten,  Doamna Misterelor vălul si-l ridica;

       Fără a fi gasiți să ne preschimbăm, chipul sa-l  udăm cu apa de izvor pentru a-l primi pe:    Gloriosul  Soare !

        

Il voit,ce qu'il ne voit pas! descriere Norifera

  Noruleţ cel nor voinic îl săruta pasager pe munte din Nimic
  Munte înţelegând, s-a transformat în sfinx ...
  Cu trompa elefantină visa la o mandolină,
  Până s-a ridicat să zboare, urmărit de Dragonul Somn-uros
  Cel ce stă cu botul pe labe !
  Până să desfacă aripile mai tare
Din marele Albastru - Peştele Heruvim răsare...
    Cel cu mii de ochi pe aripioare.
  Omul-Libelulă candva sfinx blazat
    La cer a fost de Sacrul Peşte ridicat !!!
               ... sau ceva extrem de asemănător

Susur de soare, de doua ori mare !

             Ritmul zorilor sparge-al somnului gheţar 
            Auriul  extaz - ardent al dimineţii,
            Mă găseşte pradă dansului vieţii...

Orfice (2)

     Şi de-n iad curat te-ai duce

     Ce-ai aduce ?
     Şi după cine acolo ai pleca ... ?!
     Iar pe acesta cum l-ai îndupleca ?
     Ascunsă-n pildă ori  în cânt ... tăria-ţi este stea ?

Orfice

  Dorul doare, arde tare 
  Ce lipseşte: te trezeşte
  Spre cea amintire nepieritoare 
  Prea vie, neştearsă, arzătoare...

Carnaval Hermeneutic

                     Se dădea un bal, un mare bal masque cu dihănii, astre, măşti şi alte deghizări. El şi Ea sau Ea sau El,  n-au mai venit... aşa au rămas invitaţii cu o întrebare. Iar pe parcursul sărbătorii încercând să afle taina, Măgarul pe toţi i-a păcălit. Băuseră licori de uitare, spărseseră Ocheanul Magic; se tăvăleau acum în muzica de cor, iar explicaţiile îşi căutau propoziţii crepusculare pe care doar meşteşugul incredibil al Măgarului Silen(ţios) putea să le potrivească într-o nucă mică, slab iluminată ...      

Androgin Alb-Albastru

Înapoi acasă, preoţii drumul în Hiperboreea

Încă îl mai ştiau.

Îmi scăldau tâmpla în preţiosul mir

Din vasul de alabastru,

Mă venerau bărbat-femeie, nuntă   

Cum să nu îmi fie dor ... ?

Sacru DELFin, PeşteRidicat la Cer, Domn îmi spuneau !

Precum păstrăvii urmează curentul, cugetu-mi urmau.

Muzica, a omului geneză, pulsaţiile venelor, ridurile văilor 

O frunză ori o coadă de păun, în vechi antice temple păgâne

Cosmosul desenând  ... 

Cum să nu îmi fie dor... ?!

Obrazul meu albastru urla a nemurire,

Gnomii semănau câmpiile cu pietre rotitoare

Viaţa era nouă , spirală a pasului verde ce respiră

Un singur inel rotitor în soare,

Dansând ...

Cum să nu îmi fie dor ... ?!  

Flos in Flores

  Sunt ommo ecce , ocean de celule,  

  Floare a florilor traversând lumile

  Cu fiecare licăr al minţii, 

  Se ridică raze prin catedrale de oase ...
     Sunt:
Univers gânditor ancorat în portul mirării
Infinitul ce-şi caută capătul într-o ghindă.
Ascult în somnul naturii: orga formei-veşnicie !

   De pe muntele Kailassa s-a coborât un sfânt. Avea un nor în gând, gândul demult era nor ... iar norul avea şi el în cuget un alt nor şi un alt cer ... 

Sidhe ~ Tate

    Când ridic mâna în aer, devin O fiinţă ... când o rotesc altă fiinţă ! 
    ... iar când mă ghemuiesc: devin toate fiinţele odihnindu-se în Tot ! 

SAPIENS HOMINI DOMINATER ASTRUM

 SAPIENS HOMINI DOMINATER ASTRUM
  Iată ce am visat :  = 0 = ... asta după ce prin lume ... o vreme am rătăcit !
;-)

Mitakue Oyasin

Am visat o lume mai bună, chiar azi noapte…

O lume în care dragostea pentru oameni, setea de cunoaştere, respectul pentru mama noastră Terra erau priorităţile fiecăruia.

Am visat o lume în care oamenii îl pomeneau mai rar pe Dumnezeu, căci îl simţeau aproape. O lume în care sacrul şi tot ceea ce este mister se împleteau cu cele mai mărunte gesturi cotidiene. Am visat că oamenii nu mai goneau după averi, prestigiu ori putere asupra semenilor, iar fericirea se arăta în inimile tuturor odată cu răsăritul soarelui, persistând şi-n promisiunea îndepărtată a stelelor!

Iar când m-am trezit mi-am dat seama că astăzi am să ma mai plâng, am să mă mai “lamentez” niţel… mai puţin ca ieri, am să zâmbesc mai mult decât ieri, iar de am să râd măcar odată, ziua nu a fost irosită complet !

Lasa-mă să te avertizez Căutătorule >>> căci numai aşa cuvântul va deveni seva hrănitoare a sufletului !

Pentru indienii Lakota, când atingi desăvârşirea te naşti ca elan, apoi ca stejar! Aşadar cinstire stejarilor ce aşteaptă să se inalţe măreţ spre ceruri…

Smântânirea Oceanului de Lapte

  Cum ar fi să trăieşti o viaţă interioară atât de intensă încât să te detaşeze de simţuri? În timp ce viaţa obişnuită este legată de lumea sensibilă,iar gândurile oamenilor obişnuiţi derivă din ea, viaţa spiritualizată se leagă de suprasensibil ţâşnind înafara corpurilor lumeşti dincolo de simţuri precum o fulguraţie... o scânteie !

Pelerinaj

    Se apropia sfios de piatra imbrăţişată cu două milenii în urmă de Fiul Omului.
Işi purta cu sine nevoinţele şi caznele. Drumul l-a adus până aici în faţa peşterii aflate la poalele Pirineilor....se rugă o vreme. Avea o singură mare întrebare: '' Cum pot să păstrez iubirea în viaţa mea ?''  
  Stânca îi răspunse în cuget:
'' Aşa cum realizezi că oceanul nu încape în amfora ta, vei înţelege că iubirea este precum imensa nesfârşita mare şi nu se lasă purtată într-un vas...''
   Pelerinul singuratic zâmbi pentru prima oară după mulţi ani; a înţeles că a trăit cu omeneasca frică de înec !

Thetaproiecţie

  A ieşit din pielea sa de tigru, mortul zâmbăreţ. Cu părul lung până în Mahananda, chipul său palid îl arată munţilor odată cu sfârşitul musonului... El este amantul suprem imaginând creste albe ascuţite şi nori cu forme de libelule îmbălsămate în flori de lotus arzător ! Pulsaţie ... Albastrul e de vină! Albastrul extatic al cerului este de vină.

Melancolia

În așteptarea ingredientului esențial ... ce rost au toate astea ? Cine se întreabă?!?   
Plictis, blazare... singură îți chemi moartea ? Oare moartea îți va aduce acel lucru ce îți lipsește acum? Trist demiurg ce-ți rămâne de făcut ? Tu prizonier al ţestei sepulcrale.
Lumea ce-n hotarele minții ai cuprins - o vei distruge?!
Ori vei alege prinț blestemat al viziunii încremenite să mori chiar tu?  
  Doar când te vei ridica din mormântul tău de gânduri vei auzi cântecul ce-ți cheamă sufletul spre viață. Să afli tăcerea, să te faci dor...

Ikonos

Să-i redai imaginii misterul ... ea va fi mereu un simbol, iar simbolul are propria sa viață. Nu este nimic mai angoasant, decât prizonieratul într-o imagine.

Inelul Anului

    ''Anul adaugă un inel tulpinii 
     Când pomul e încă suleget,
     Cum mirele pune miresei veriga în deget.
    ...În jocurile și-n frumusețea firii 
     Puterea aceasta de a pune inel 
     Nu este a timpului, ci a iubirii. ''
Lucian Blaga 
   Tehnica poeziei întâmplătoare - iei un volum de poezii la îndemână, și-l deschizi fără să privești înainte !!!

Fixul şi Volatilul

      Nici praful nu mişca în casa aceea. O ştiam prea bine. Două aprige feline îi păzeau gândul de sine. Aşezaţi peste cărţi precum doi sfincşi,  moţăiau doi râşi polari. Golul însuşi locuia acolo... aştepta întoarcerea unui faraon fără de nume. Argaţii lui nu erau acum decât vechi - sterile bibelouri. Piticii izgoniţi din bucătărie - nici o mirodenie, nici o promisiune de festin ... nici foame, nici preaplin. Totul în jur e prea-curat de neatins. Încremenită şi privirea ei şi pasărea ce doarme adânc. Pielea-i roz incandescentă ascunde vulcanice porniri ce nu-şi lasă porţi. Nimic nu intră nici nu iese din deşertica-i perfecţiune. O frumuseţe de cavou domnea aici. 

    Dragonii ghiduşi i se aşezau la picioare. Fioroşi ca-n basme, deveneau blânzi la al ei pas. Când mă privea, sufletul îmi devenea de sticlă. Vitralii din flori de focuri răcoroase creşteau pe o pajişte din Praga. Zărea în mine geometria pură a existenţei. M-a recunoscut pe loc, ca dintr-un vis nebun am tresărit. Ne amestecam în sfere, dor, ne-dor,  picături de rouă ce dansează. Copil făr' de pieire săltam lângă pomul curgător!  Locuia peste tot; nici neprielnic loc, nu părea altfel decât acasă. Răspândit în patru vânturi,  rotit cu valul, scuturat, de mine parcă am uitat. Ce vis să aleg, ce-i nevăzut?! Nesfârşite culori, parfumuri de fiori ...!