Mecanismul imperfect al iubirii
Tulbură perfecţiunea mecanică a vieţii
Aşa rămânem rotiţi de nesfârşite sfori
Sub cerul neobişnuit de palid,
Noi: păsări de sticlă neştiutoare ...
marți, 27 decembrie 2011
Patologie: semizeu - om - zeu
Ar fi strigat Minotaurul dar nu putea... iar cuvintele ce se găseau la intrare într-un grai uitat de chiar urmaşii făuritorilor in zadar avertizau... !
Tezeu om al timpului cel nou, superficial, ridicol erou îşi ridică bâta lui cea mare să-l răpună. Căzu la pământ bestiala creatură. Ce mai glorioasă clipă, ce mai tevatură ! Spaimele imaginare ale elenilor fuseseră încă odată liniştite. Urma o antică - decadentă sărbătoare pentru cel cu bâta cea imensă, bâta cea mai mare. El ... făţarnic urmaş al lui Hercule, pe străzi, prin agore era acum aplaudat. Sanctuarul, nefastul sanctuar rămânea astfel nepăzit. În mijlocul acestuia se găsea o încăpere cu oase de către Minotaur adunate, dar nu de el numărate.
Nici androidul de oţel, glorie a vechiului regat, servitoare a mareţului rege - Ariadna cea cu ochi ca de laser - ţelul labirintului nu-l mai înţelegea. Deşi cândva demult la proiectarea labirintului ajutase.
Fără a ei inteligenţă: printre pereţii mişcători şi careurile identic croite, mediocrul războinic ar fi pierit de foame. Dar vai ... elinii cei disperaţi şi ignoranţi uitaseră esenţialul in doar câteva secole. La fel Ariadna cea reînviată multe nu-şi mai amintea. Crezând că-i o comoară, Tezeu în sanctuar se avântă dar acolo găsi : o lumânare cu ceară fără cumplire ce abia mai licărea, lăsând vederii statuile unor idoli demult uitaţi. Pe chipul lor un zâmbet straniu se distingea, mai mult un rânjet fiind. Aur nu găsi defel iar blestematul templu mirosea urât, aşa că Tezeu ieşi de acolo oarecum dezamăgit.
Ieşind din ameţitorul palat, spre Ariadna fugea ca să o întrebe de-o comoară lăsând în urmă placa de marmoră de la intrare scrisă în slove vechi de preoţii acelor vremi apuse:
" Noi! Stăpânii Cetăţii Cnossos şi al palatului labirintic către cei ce au să vină, lăsăm o aprigă rugăminte: Feriţi-vă de zeii care devorează oameni ! Aici i-am ferecat ! Adoraţi necuviincios de câţiva preoţi, au început sa ceară vieţi. Longevivul prinţ al sublimului nostru rege Minos a aflat acest secret cumplit... Închizând cu Ariadna sanctuarul, a fost pedepsit cu neomenească ştiinţă şi magie. Neînfrânt totuşi, a rămas în mijlocul labirintului jumate om, jumătate taur să-i păzească afară să nu iasă. S-a sacrificat prin impetuoasă voinţă! Nu vă temeţi de el ! "
Tezeu om al timpului cel nou, superficial, ridicol erou îşi ridică bâta lui cea mare să-l răpună. Căzu la pământ bestiala creatură. Ce mai glorioasă clipă, ce mai tevatură ! Spaimele imaginare ale elenilor fuseseră încă odată liniştite. Urma o antică - decadentă sărbătoare pentru cel cu bâta cea imensă, bâta cea mai mare. El ... făţarnic urmaş al lui Hercule, pe străzi, prin agore era acum aplaudat. Sanctuarul, nefastul sanctuar rămânea astfel nepăzit. În mijlocul acestuia se găsea o încăpere cu oase de către Minotaur adunate, dar nu de el numărate.
Nici androidul de oţel, glorie a vechiului regat, servitoare a mareţului rege - Ariadna cea cu ochi ca de laser - ţelul labirintului nu-l mai înţelegea. Deşi cândva demult la proiectarea labirintului ajutase.
Fără a ei inteligenţă: printre pereţii mişcători şi careurile identic croite, mediocrul războinic ar fi pierit de foame. Dar vai ... elinii cei disperaţi şi ignoranţi uitaseră esenţialul in doar câteva secole. La fel Ariadna cea reînviată multe nu-şi mai amintea. Crezând că-i o comoară, Tezeu în sanctuar se avântă dar acolo găsi : o lumânare cu ceară fără cumplire ce abia mai licărea, lăsând vederii statuile unor idoli demult uitaţi. Pe chipul lor un zâmbet straniu se distingea, mai mult un rânjet fiind. Aur nu găsi defel iar blestematul templu mirosea urât, aşa că Tezeu ieşi de acolo oarecum dezamăgit.
Ieşind din ameţitorul palat, spre Ariadna fugea ca să o întrebe de-o comoară lăsând în urmă placa de marmoră de la intrare scrisă în slove vechi de preoţii acelor vremi apuse:
" Noi! Stăpânii Cetăţii Cnossos şi al palatului labirintic către cei ce au să vină, lăsăm o aprigă rugăminte: Feriţi-vă de zeii care devorează oameni ! Aici i-am ferecat ! Adoraţi necuviincios de câţiva preoţi, au început sa ceară vieţi. Longevivul prinţ al sublimului nostru rege Minos a aflat acest secret cumplit... Închizând cu Ariadna sanctuarul, a fost pedepsit cu neomenească ştiinţă şi magie. Neînfrânt totuşi, a rămas în mijlocul labirintului jumate om, jumătate taur să-i păzească afară să nu iasă. S-a sacrificat prin impetuoasă voinţă! Nu vă temeţi de el ! "
joi, 22 decembrie 2011
Se intamplă multe muulte ...
... Nu doar in basmele vechi dar şi în cele noi !
http://youtu.be/fV3SuPF8RiQ
http://youtu.be/fV3SuPF8RiQ
luni, 19 decembrie 2011
Paradoxul lui Leibniz
... poate că totul a pornit de la anticul gânditor. Până la urmă s-a ajuns la: non-reprezentabilitatea geometrică a obiectelor matematice care tind spre infinit.
"Obiecte" care de fapt nu există, dar culmea: pot fi calculate cu aproximaţie.
p.s.
Infinitul este acceptat ca o „idee regulativă” a raţiunii pure, anume ca o modalitate de a orienta cunoaşterea spre inţelegerea universaliilor, deşi aparent acesta nu este el însuşi:'obiect' al cunoaşterii...
"Obiecte" care de fapt nu există, dar culmea: pot fi calculate cu aproximaţie.
p.s.
Infinitul este acceptat ca o „idee regulativă” a raţiunii pure, anume ca o modalitate de a orienta cunoaşterea spre inţelegerea universaliilor, deşi aparent acesta nu este el însuşi:'obiect' al cunoaşterii...
Secta nervoşilor
D-zeul biblic când a creat lumea era tare nervos. Când a pierdut raţiunea de a fi nervos, l-a trimis pe şarpe să o ispitească pe Eva şi astfel devenind din nou nervos l-a pedepsit pe şarpe şi a alungat perechea adamică din rai; iar de atunci până azi, omul calm L-a enervat în continuare. :p
just kidding !
just kidding !
Viori mişunând ...
Prolixe scântei ale inteligenţei mumă
Ridicându-se în salturi frânte
Pe case, dincolo de bolţi,
Aproape de îngerii locuitori ai elipsei
Aripi stăpâne pe taina eclipsei...
Perturbate de perplexitatea clipei !
Ridicându-se în salturi frânte
Pe case, dincolo de bolţi,
Aproape de îngerii locuitori ai elipsei
Aripi stăpâne pe taina eclipsei...
Perturbate de perplexitatea clipei !
marți, 13 decembrie 2011
http://www.youtube.com/watch?v=ZPwd5rFCd7k
Concertul artistului (pe buna dreptate) Laurie Anderson din noiembrie anul trecut. Am rămas cu multe, mai multe decat știu să descriu în cuvinte.
p.s. the wind is called progress.
Concertul artistului (pe buna dreptate) Laurie Anderson din noiembrie anul trecut. Am rămas cu multe, mai multe decat știu să descriu în cuvinte.
” But there is a storm blowing from paradise and is blowing the angel back to the future”LAURIE ANDERSON
p.s. the wind is called progress.
Reîntregire
Scrisă pe o bancă din Mediaș, după ce am zărit un mesager al păcii : Singurătate. Plutesc precum o frunză de toamnă, pe sub vălul nopții. Faraonul salută luna. Oare câți bătrâni stau la mesele lor de lucru în clipa asta târzie
înconjurați de turnul lor de cărți? ... izolați. Apărați de turnul lor de cărți. Acolo scriu sperând la o lume mai demnă, mai pașnică. ... Oare câți gardieni ai scrisului sunt acolo în noapte?
Pe cer luna e mare, albă. Se deschide precum o perlă rănită iar din rana ei perfectă, țâșnesc zeci de mii de diamante către pământ. Diamante ascuțite, mai ascuțite decât raza stelelor, încep să zgârie trupul muritorilor pentru a-l șlefui. Diamantele astea se înfig în vise, pe care luminează ori le fac țăndări.
O judecată tăcută, abisală, nocturnă... fără judecători; doar decantarea pietrelor, a lacrimilor, a tainelor albe precum globulele fluidizate ale tăcerilor noastre.
înconjurați de turnul lor de cărți? ... izolați. Apărați de turnul lor de cărți. Acolo scriu sperând la o lume mai demnă, mai pașnică. ... Oare câți gardieni ai scrisului sunt acolo în noapte?
Pe cer luna e mare, albă. Se deschide precum o perlă rănită iar din rana ei perfectă, țâșnesc zeci de mii de diamante către pământ. Diamante ascuțite, mai ascuțite decât raza stelelor, încep să zgârie trupul muritorilor pentru a-l șlefui. Diamantele astea se înfig în vise, pe care luminează ori le fac țăndări.
O judecată tăcută, abisală, nocturnă... fără judecători; doar decantarea pietrelor, a lacrimilor, a tainelor albe precum globulele fluidizate ale tăcerilor noastre.
Cicluri
Auzit-ați de vaca cea plăpândă,
Cea mai gingașă si blândă ?!
Ea este cât planeta , încă nimeni nu a vazut-o
... Și-i mereu flămândă
Orașele, rând pe rând încet de tot le rumega
Zidurile cărămizii - au toate intestine,
Pereții, podurile, hornuri până si uzine.
Orice construcție alunecă in al ei stomac, vă zic:
Întregul Pământ va fi digerat !
Cea mai gingașă si blândă ?!
Ea este cât planeta , încă nimeni nu a vazut-o
... Și-i mereu flămândă
Orașele, rând pe rând încet de tot le rumega
Zidurile cărămizii - au toate intestine,
Pereții, podurile, hornuri până si uzine.
Orice construcție alunecă in al ei stomac, vă zic:
Întregul Pământ va fi digerat !
miercuri, 30 noiembrie 2011
Dixit - Vizualizare interactiva ep. 1
Mânuiam puterile dualismului, feţele realităţilor, genurile genurilor, precum un alchimist nebun ;
Purtam ascuns un papirus nedesluşit precum cerul... bine ascuns in cuptorul meu de vise.
Se legănau apele in ermeticul vas - îşi zămisleau soarele, iar eu aşteptam ascuns pe tărîmul deşertic
Să cruţ nisipul fierbinte de povara întruchipării unui aur pustiu.
Bine am venit pe propriul meu domeniu
Acesta este un text de probă... sunt curios cum va arăta asa că am sa îl postez totuși. Aici vor fi îngrămădite poezii, cuvinte de duh, calambururi, manierisme, enigme si labirintul de simboluri. Cam toată varza care e în căpușorul meu câteodată ! Voi fi un turist prin propria sa minte iar voi cititorii veți fi părtașii peripețiilor mele ... pe curând!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)