Văzând legătura dintre lumea reală şi tărâmul viselor, Nagual simţi pentru o clipă străfulgerarea nebuniei ! Cele două lumi se transformaseră în două fiare ce se luptă cu îndârjire. El era acum martorul neputiincios al acestei lupte - chiar pe câmpia propriului suflet - simţea că îl cuprinde disperarea... Vărtejurile năvalnice ale acestor creaturi îl încremeneau de spaimă, apoi deznădejde şi neputiinţă. Se simţea izbit înafara oricărei realităţi, de parcă era ... prins in chip fatal în cuşca unor tigrii fioroşi.
Cu mintea zguduită de aceste forţe covârşitoare ce-i invadaseră spaţiul interior încercă să rostească o rugăciune dar memoria părea la rândul ei că se dezmembrează, ... asemeni unei cutii cu piese de puzzle răvăşite pretutindeni. Scrâşni dinţii fără să realizeze. Parcă întreg corpul participa la această agonie. Singurul cuvânt pe care reuşi să-l rostească a fost: "Mamaa!" Odată ce reuşi să-l pronunţe în acel vacarm, începu să-l repete cu puterea unei mantre. Fără să bage imediat de seamă, zgomotele bătăliei deveniră treptat muzică tumultoasă - iar bestiile care se băteau mai devreme puteau fi văzute mai clar ca fiind de fapt: două păsări foarte frumoase înconjurate de nori, apoi treptat, viziunea lăuntrică îi scoase la iveală: doi balerini incredibil de ageri îmbrăcaţi cu pânze multicolore...
Ei se roteau la viteze extraordinare, iar atunci când credeai că au să se izbească, abia se atingeau - parcă asistai la mângâierile celui mai suav vânt de primăvară !
Chipurile lor abia puteau fi zărite dar trimiteau prin tot spaţiul infinit jerbe de lumină melopeeică. Apropierea supranaturală a dansatorilor ce nu-şi trădau sexele întrecea orice spectacol pământesc. Reuşind să-i vadă mai clar Nagual zări mai întâi pe Dansatorul Nopţii: acesta avea o mantie de culoarea albastru închis cu stele din lapis lazuli, panglici cu sclipiri de argintiu-sidef , părul alb de scoică lunară, şi încălţările de culoarea cireşului copt! Dansatorul Zilei avea o mantie portocalie precum soarele lui cuptor când se lasă peste văi; pânze galbene, mânuşi ca focul iar în picioare purta cizme azurii precum cerul cel mai pur !
... Toate aceste culori se amestecau perpetuu prin întregul spaţiu prin care aceşti acrobaţi se roteau în fel şi chip ignorând parcă legea gravitaţiei. Nagual la rândul său trecu de la nedumerirea şi deznădejdea începutului la bucuria ireală - ecstatică a prezentului. Se simţea ales să asiste la facerea si prefacerea perpetuuă a lumilor.
Era privitor la Dansul Armoniei ! Brusc a înţeles tot ce se petrecuse de fapt cu el
