Xeieya

  Mecanismul imperfect al iubirii 

   Tulbură perfecţiunea mecanică a vieţii
Aşa rămânem rotiţi de nesfârşite sfori 
   Sub cerul neobişnuit de palid, 
Noi: păsări de sticlă neştiutoare ...

Patologie: semizeu - om - zeu

   Ar fi strigat Minotaurul dar nu putea... iar cuvintele ce se găseau la intrare  într-un grai uitat de chiar urmaşii făuritorilor in zadar avertizau... ! 
    Tezeu  om al timpului cel nou, superficial, ridicol erou îşi ridică bâta lui cea mare să-l răpună. Căzu la pământ bestiala creatură. Ce mai glorioasă clipă, ce mai tevatură ! Spaimele imaginare ale elenilor fuseseră încă odată liniştite. Urma o antică  - decadentă sărbătoare pentru cel cu bâta cea imensă, bâta cea mai mare. El ... făţarnic urmaş al lui Hercule, pe străzi, prin agore era acum aplaudat. Sanctuarul, nefastul sanctuar rămânea astfel nepăzit.  În mijlocul acestuia se găsea o încăpere cu oase de către Minotaur adunate, dar nu de el numărate. 
    Nici androidul de oţel, glorie a vechiului regat, servitoare a mareţului rege - Ariadna cea cu ochi ca de laser - ţelul labirintului nu-l mai înţelegea. Deşi cândva demult la proiectarea labirintului ajutase.
    Fără a ei inteligenţă: printre pereţii mişcători şi careurile identic croite, mediocrul războinic ar fi pierit de foame. Dar vai ... elinii cei disperaţi şi ignoranţi uitaseră esenţialul in doar câteva secole. La fel Ariadna cea reînviată multe nu-şi mai amintea. Crezând că-i o comoară, Tezeu în sanctuar se avântă dar acolo găsi : o lumânare cu ceară  fără cumplire ce abia mai licărea, lăsând vederii statuile unor idoli demult uitaţi. Pe chipul lor un zâmbet straniu se distingea, mai mult un rânjet fiind. Aur nu găsi defel iar blestematul templu mirosea urât, aşa că Tezeu ieşi de acolo oarecum dezamăgit. 
       Ieşind din ameţitorul palat, spre Ariadna fugea ca să o întrebe de-o comoară lăsând în urmă placa de marmoră de la intrare scrisă în slove vechi de preoţii acelor vremi apuse:
            " Noi! Stăpânii Cetăţii Cnossos şi al palatului labirintic către cei ce au să vină, lăsăm o aprigă rugăminte: Feriţi-vă de zeii care devorează oameni ! Aici i-am ferecat ! Adoraţi necuviincios de câţiva preoţi, au început sa ceară vieţi. Longevivul prinţ al sublimului nostru rege Minos a aflat acest secret cumplit... Închizând cu Ariadna sanctuarul, a fost pedepsit cu neomenească ştiinţă şi magie. Neînfrânt totuşi, a rămas în mijlocul labirintului jumate om, jumătate taur să-i păzească afară să nu iasă. S-a sacrificat prin impetuoasă voinţă! Nu vă temeţi de el !  "

Se intamplă multe muulte ...

  ... Nu doar in basmele vechi dar şi în cele noi !
http://youtu.be/fV3SuPF8RiQ

Paradoxul lui Leibniz

 ... poate că totul a pornit de la anticul gânditor. Până la urmă s-a ajuns la: non-reprezentabilitatea geometrică a obiectelor matematice care tind spre infinit.
"Obiecte" care de fapt nu există, dar culmea: pot fi calculate cu aproximaţie. 
p.s.
Infinitul este acceptat ca o „idee regulativă” a raţiunii pure, anume ca o modalitate de a orienta cunoaşterea spre inţelegerea universaliilor, deşi aparent acesta nu este el însuşi:'obiect' al cunoaşterii...

Secta nervoşilor

D-zeul biblic când a creat lumea era tare nervos. Când a pierdut raţiunea de a fi nervos, l-a trimis pe şarpe să o ispitească pe Eva şi astfel devenind din nou nervos l-a pedepsit pe şarpe şi a alungat perechea adamică din rai;  iar de atunci până azi, omul calm L-a enervat în continuare. :p
           just kidding ! 
    

Viori mişunând ...

   Prolixe scântei ale inteligenţei mumă
   Ridicându-se în salturi frânte 
   Pe case, dincolo de bolţi,
   Aproape de îngerii locuitori ai elipsei 
   Aripi stăpâne pe taina eclipsei...
   Perturbate de perplexitatea clipei !

 
  
   

http://www.youtube.com/watch?v=ZPwd5rFCd7k

Concertul artistului (pe buna dreptate) Laurie Anderson din noiembrie anul trecut. Am rămas cu multe, mai multe decat știu să descriu în cuvinte.

               ” But there is a storm blowing from paradise and is blowing the angel back to the future”

      LAURIE ANDERSON
p.s. the wind is called progress.

Reîntregire

   Scrisă pe o bancă din Mediaș, după ce am zărit un mesager al păcii : Singurătate. Plutesc precum o frunză de toamnă, pe sub vălul nopții. Faraonul salută luna. Oare câți bătrâni stau la mesele lor de lucru în clipa asta târzie
înconjurați de turnul lor de cărți? ... izolați. Apărați de turnul lor de cărți. Acolo scriu sperând la o lume mai demnă, mai pașnică. ... Oare câți gardieni ai scrisului sunt acolo în noapte?
   Pe cer luna e mare, albă. Se deschide precum o perlă rănită iar din rana ei perfectă, țâșnesc zeci de mii de diamante către pământ. Diamante ascuțite, mai ascuțite decât raza stelelor, încep să zgârie trupul muritorilor pentru a-l șlefui. Diamantele astea se înfig în vise, pe care luminează ori le fac țăndări.
    O judecată tăcută, abisală, nocturnă... fără judecători; doar decantarea pietrelor, a lacrimilor, a tainelor albe precum globulele fluidizate ale tăcerilor noastre.        
   

Cicluri

   Auzit-ați de vaca cea plăpândă, 
   Cea mai gingașă si blândă ?!
   Ea este cât planeta , încă nimeni nu a vazut-o 
   ... Și-i mereu flămândă 


   Orașele, rând pe rând încet de tot le rumega
   Zidurile cărămizii - au toate intestine,
   Pereții, podurile, hornuri până si uzine.
   Orice construcție alunecă in al ei stomac, vă zic:
   Întregul Pământ va fi digerat !   

 Un citat ce nu pot defel sa il comentez:  " Marele Adevar este o mare tacere..."

                                                                                                        Rabindranath Tagore