Reîntregire

   Scrisă pe o bancă din Mediaș, după ce am zărit un mesager al păcii : Singurătate. Plutesc precum o frunză de toamnă, pe sub vălul nopții. Faraonul salută luna. Oare câți bătrâni stau la mesele lor de lucru în clipa asta târzie
înconjurați de turnul lor de cărți? ... izolați. Apărați de turnul lor de cărți. Acolo scriu sperând la o lume mai demnă, mai pașnică. ... Oare câți gardieni ai scrisului sunt acolo în noapte?
   Pe cer luna e mare, albă. Se deschide precum o perlă rănită iar din rana ei perfectă, țâșnesc zeci de mii de diamante către pământ. Diamante ascuțite, mai ascuțite decât raza stelelor, încep să zgârie trupul muritorilor pentru a-l șlefui. Diamantele astea se înfig în vise, pe care luminează ori le fac țăndări.
    O judecată tăcută, abisală, nocturnă... fără judecători; doar decantarea pietrelor, a lacrimilor, a tainelor albe precum globulele fluidizate ale tăcerilor noastre.